Cum să vă protejați sănătatea respectând normele minime de ventilație

Ventilația este o problema care conditioneaza sanatatea celor care locuiesc in imobile

Deşi este greu de crezut în lipsa unei documentări, multe dintre imobilele rezidenţiale construite astăzi în Romania fara sisteme de ventilatie, pot genera boli grave locuitorilor acestor imobile. Aceste boli sunt cauzate de toxicitatea aerului din interior, ca urmare a acumulării diverselor noxe, în lipsa unei ventilaţii corespunzătoare.

În ţările Europene dezvoltate şi în America de Nord nu este admisă construcţia de imobile rezidenţiale fără respectarea unor norme stricte de ventilaţie interioară (ANSI/ASHRAE Standard 62-2001, Ventilation for Acceptable Indoor Air Quality), pentru asigurarea calităţii aerului interior. (IAQ= INDOOR AIR QUALITY).

În lipsa unui sistem de ventilaţie, imobilele rezidenţiale au în interior un aer, care după normativele europene sau americane este considerat toxic şi periculos, impropriu respiraţiei, datorită acumulării de noxe, care pot genera boli respiratorii cronice (astm), boli senzoriale, cancer, etc. Aceste boli, sunt denumite în literatura tehnică de specialitate ca fiind “Sindromul Clădirii Bolnave” (SBS = Sick Building Syndrome Symptoms).

Odată cu intrarea noastră în Europa, am început să fim confruntaţi cu obligaţiile ţărilor europene privind depoluarea, reducerea noxelor, etc. Primele reacţii s-au materializat în obligaţia de a ne izola termic imobilele, conform normelor europene, pentru reducerea pierderilor termice. Ca de obicei, am copiat numai ceea ce era obligatoriu dar nu am vrut să vedem mai departe, care sunt efectele nocive complementare pe care le induce acest sistem de etanşare a imobilelor, asupra locuitorilor acestor imobile.

Consecinţele negative, toxice pentru organism ale izolării termice şi etanşării imobilelor sunt în principal următoarele:
• În lipsa schimburilor de aer cu exteriorul (care la imobilele construite pe vremea lui Ceauşescu existau din plin, în principal datorită neetanşietăţilor de la geamuri şi uşi), în camere şi în special în acelea în care se stă mai mult timp fără deschiderea uşilor (dormitoare) se acumulează cantităţi mari de noxe, în special CO2 provenit din respiraţie, gaze provenind de la materialele de construcţie şi mobilier, etc. Dacă în celelalte camere ale unui imobil, pe timpul zilei se mai deschid uşile sau geamurile şi se mai fac astfel schimburi de împrospătare a aerului din interior, în dormitoare, pe durata nopţii, nimeni nu se trezeşte la minimum 2 ore pentru a mai deschide uşi sau ferestre în scopul eliminării acestor noxe. De aceea, nivelul de CO2, ajunge să crească pe durata nopţii, mult peste limitele normale cu consecinţe destul de riscante iar în cazul copiilor chiar grave. Plecând de la constatarea că un adult are nevoie pe pentru o respiraţie normală, conform normelor americane (ASHRAE) de 20 cfm/persoană = 9,2 litri/sec, (cfm = cubic feet per minute) pentru o oxigenare normală a organismului, rezultă că după numai câteva ore de somn, nivelul de oxigen scade progresiv sub normal, iar procentul de CO2 creşte peste valoarea maximă admisibilă de 800 ppm. Totodată creşte prin emisie progresivă şi procentul celorlalte gaze toxice emise de mobilier, de materialele de construcţie, de covoare, parchet, etc. Consecinţa de multe ori se simte prin aceea că persoana respectivă în cel mai fericit caz, se scoală cu senzaţia că este obosită, de multe ori cu dureri de cap şi o stare generală ca şi cum trezirea nu este completă, acuză uneori dureri în gât, senzaţii de vomă, afectări senzoriale de gust sau miros, senzaţii de astm, vertij, etc. Mai mult, la copii, nivelul crescut de CO2, afectează dezvoltarea celulelor nervoase.

• În lipsa schimburilor de aer cu exteriorul, umiditatea rezultată din respiraţie şi din activităţile casnice (în principal gătitul cu gaze generează o mare cantitate de vapori de apă, deschiderea uşii la baie, maşina de spălat, etc), condensează pe zonele mai reci ale interiorului imobilului generând pete de umiditate care se acoperă foarte repede cu mucegai. – vedeţi imaginile de mai jos:

• În lipsa schimburilor de aer cu exteriorul, mirosurile inevitabile rezultate de la mobilier, de la transpiraţie, de la bucătărie, de la lenjeria de pat, de la covoare, de la detergenţii utilizaţi, de la maşina de spălat sau coşul de rufe pentru spălat, etc se acumulează inevitabil, se mixează iar rezultatul este resimţit în cel mai fericit caz, ca un “efect de aer închis”, oricum neplăcut pentru cei care locuiesc în imobil, dar izbitor, pentru cei care vin de afară de la aer curat.
• În lipsa schimburilor de aer cu exteriorul, încărcătura ionică a aerului interior, atât de benefică pentru organism, se reduce aproape integral, cu alte cuvinte aerul “se descarcă” de încărcătura ionică, de care organismul uman are absolută nevoie.

Aerul devine artificia toxic și total diferit de aerul pe care „mama natură” l-a creat pentru om și, într-un astfel de mediu, organismul uman își reduce drastic starea de sănătate și capacitatea de muncă.

Care este expertiza ţărilor dezvoltate în acest domeniu?

(Veţi observa că “la ei” se discută numai despre ventilaţie insuficientă, pentru că „la ei” nici nu se poate imagina o lipsă totală de ventilaţie a imobilelor aşa cum gasi, la noi destul de des). Citez din literatura de specialitate menţionată la sfârşitul acestei prezentări.

Ce este bioxidul de carbon?

Bioxidul de carbon este unul dintre gazele mai frecvente de pe pământ. Este un produs rezultat din procesele de ardere şi metabolismul natural al organismelor vii. Noi inspiram oxigen si expiram bioxid de carbon. Nivelul de bioxid de carbon în aerul expirat, este în procent de aproximativ 3,8% (38.000 ppm; ppm = procente per milion). Când bioxidul de carbon este expirat, el se amestecă rapid cu aerul din jur şi, în cazul unei ventilaţii reduse, concentraţia de CO2 din incinta va creste progresiv. Conţinutul de CO2 în aer liber este de obicei cuprins intre 350-450 ppm. În zonele puternic industrializate sau în centrul marilor oraşe europene, poate ajunge accidental pana la 800 ppm, datorita traficului auto in special. CO2 nu trebuie confundat cu monoxidul de carbon (CO), care este un gaz extrem de toxic, rezultat în general in urma unor procese de ardere incomplete care este letal de la concentraţii peste 50 ppm.

Chiar dacă bioxidul de carbon (CO2) în sine nu este la fel de periculos cum este monoxidul de carbon (CO), concentraţia de CO2 în incinte este utilizată ca referinţă a calităţii ventilaţiei interioare. În ultimii ani, atenţia cercetătorilor de mediu a fost axată pe poluarea aerului din interiorul imobilelor, ca un rezultat al rapoartelor tot mai numeroase care semnalau boli specifice, ale “sindromului clădirii bolnave”. (SBS = Sick Building Syndrome Symptoms). Incidenţa acestui sindrom, este în creştere şi datorita faptului că oamenii tind sa îşi petreacă mai mult de 90% din timp, în incinte închise în care în general, ventilaţia nu este corespunzătoare.

Calitatea aerului din interior a fost astfel în mod direct considerată a fi cauza incidenţei simptomelor legate de sănătate, cu consecinţe privind creşterea absenteismului şi pierderea productivităţii individuale, în raport direct proporţional cu durata de expunere în mediul cu ventilaţie insuficientă. Concentraţiile scăzute de formaldehidă sunt capabile totuşi să provoace simptome acute iritative de la o concentraţie <0,05 ppm, dar cel mai periculos este faptul că ridică mult coeficientul de risc pentru alergii senzitive, iritaţii cronice şi cancer. Rapoartele microbiologice indica apariţia în spaţiile insuficient ventilate de alergeni, praf ciuperci şi bacterii.

Nivelul acestor alergeni specifici este suficient pentru a cauza afecţiuni alergene ocupanţilor imobilului, cel mai adesea generând afecţiuni de astm cronic. Din acest motiv, standardul american ASHRAE 62-1989, pentru calitatea aerului interior (IAQ= INDOOR AIR QUALITY) stabileşte ca nivel minim de ventilaţie, 20 cfm pentru fiecare persoană aflată în incinta respectivă, pentru asigurarea condiţiilor de evitare a sindromului clădirii bolnave.(SBS).

Diagrama din figură arată care este nivelul de acumulare a CO2 într-o incintă, în funcţie de nivelul de ventilaţie. Se observă că pentru o ventilaţie de 20 cfm/pers (culoare mov), se asigură în incintă o concentraţie de bioxid de carbon (CO2) sub 800 ppm, nivel considerat ca fiind acceptabil de standardele americane. De asemenea, pentru nivelul de ventilaţie de 10 cfm/persoană, acumularea de bioxid de carbon (CO2) în interiorul imobilului este de peste 1200 ppm, mult peste valorile maximale ale standardului.