Pompele de căldură ASG sunt rezultatul unei activității de peste 30 de ani în domeniul pompelor de căldură și al acumulării unei experiențe îndelungate privind montajul, repararea și service-ul aferent pentru pompele de căldura fabricate de către principalii furnizori mondiali tradiționali, în baza contractelor de reprezentanță. Ele sunt realizate în baza unei solicitări de brevet de invenție ce ne aparține.
Pompele de căldură ASG sunt caracterizate de cel mai performant și stabil COP, având în vedere temperatura aproximativ constantă în jurul valorii de 11-14aµC, din pânza de apă freatică de pe teritoriul României.
Pompele de caldura ASG utilizează cele mai performante electrocompresoare existente astăzi pe piață și cele mai performante tipuri de condensatoare brazate realizate din oțel inoxidabil. Tabloul de comandă conține toate sistemele de protecții necesare pentru protejarea integrală a electrocompresorului. Iși semnalizează automat toți parametrii funcționali și în caz de avarie semnalizează tipul și locul avariei pentru ca operatorul să nu mai fie nevoit să caute în manualul de utilizare. De asemenea, există protecție împotriva congelării vaporizatorului sau a schimbării succesiunii fazelor de alimentare.
Sistemul de protecție asigurat de echipamentul pompelor noastre de căldură protejează electrocompresorul împotriva tuturor situațiilor critice care i-ar putea afecta funcționarea, inclusiv împotriva nisipării puțului forat ori împotriva defectării în funcționare a electropompei submersibile, scăderii nivelului sau a debitului de apă din puțul forat, schimbării succesiunii fazelor de alimentare, etc. In varianta BASIC, pompele de căldură ASG pot fi programate și monitorizate local sau din orice cameră a aceluiași imobil (comandă radio sau prin cablu) iar în varianta SMART, monitorizarea și comanda poate fi executată și wireless cu ajutorul unui calculator / laptop / telefon / tabletă.
In varianta SMART, parametrii de funcționare pot fi vizualizați și monitorizați, cu acordul scris al beneficiarului, de către furnizorul pompei de căldură pe durata garanției în scopul perfecționării continue a sistemului de control. In varianta SMART, compresorul funcționează cu turație variabilă prin echiparea tabloului de comandă cu covertizor de frecvență care pilotează compresorul și pompa submersibilă. Astfel, se asigură un spor de putere prin mărirea turației ca urmare a creșterii frecvenței de alimentare a compresorului pe durata cât încălzirea imobilului necesită acest spor de putere termică, respectiv scăderea puterii atunci când afară nu este foarte frig.
Vaporizatorul pentru pompele noastre de căldură este constituit dintr-un ansamblu de țevi din cupru de diferite dimensiuni, cu duze și compartimente pentru destinderea freonului. Acestea au rolul de a asigura destinderea freonului lichid. Vaporizarea și încălzirea folosește circuitul de apă provenit din puțul forat sau din sistemul de circulație subterană.
Puțurile forate asigură fluxul de apă necesar funcționării pompei de căldură.
Pentru asigurarea unui randament (COP) maxim este recomandat ca puțul forat să fie amplasat chiar în camera tehnică în care urmează să fie amplasată pompa de caldură. Soluția optimă este ca aceste detalii să fie finalizate încă din stadiul de proiect pentru a putea minimiza consturile de execuție și crește randamentul. Dacă acest lucru nu este posibil, puțul forat trebuie executat în exteriorul imobilului cât mai aproape de peretele camerei tehnice în care urmează a fi amplasată pompa de căldură, astfel apa să ajungă din puțul forat la pompa de căldură fără a pierde din energia sa termică. Odată cu trecerea apei prin vaporizatorul pompei de căldura are loc o răcire foarte puternică a acesteia.
Pentru evacuarea apei se poate utiliza instalația de evacuare a apei pluviale sau menajere a imobilului. Dacă aceasta nu există este necesara execuția unui al doilea puț forat, la o distanță de minimum 20 m de primul, pentru introducerea apei în sol.
Temperatura în sol la câțiva metri adâncime, este aproape constantă pe toată perioada anului (sursa wikipedia.org). Pompa de căldură geotermală este un sistem de încălzire sau climatizare, folosind căldura stocată în pământ pentru a încălzi sau climatiza o locuință.
Pe durata verii se poate asigura un regim de răcire pasivă, cu un consum extrem de mic de energie electrică, utilizând numai apa din puțul forat, trecută în circuit printr-un ventilo-convector.
In cazul în care este necesară o răcire accentuată, se poate utiliza pentru condiționare apa răcită care iese din vaporizator, situație în care pompa de căldură trebuie să funcționeze. In această situație, agentul termic de încălzire produs de pompa de căldură poate fi utilizat pentru a încălzi apa caldă menajeră, o piscină etc.
V-ați săturat de încălzirea cu lemne? Combustibilul lichid sau gazos este prea scump? Cu ajutorul unei pompe de căldură ASG costurile pentru încălzire, apă caldă și aer condiționat se reduc cu 3 / 4. Banii astfel economisiți pot fi utilizați în alte scopuri – concedii, educația copiilor etc.
Pentru întrebări suplimentare vă rugăm să ne contactați la telefon sau pe email : Contactați-ne!